Cum arată un sector dacă îl citești nu doar prin străzi, clădiri și statistici, ci prin poveștile oamenilor care l-au locuit, l-au traversat și l-au transformat? În articolul realizat pentru proiectul „Istorii Vii din București”, jurnalista Iulia Hau propune exact acest exercițiu: o călătorie prin Sectorul 2, construită din vocile unor comunități etnice și de migranți care au contribuit, în epoci diferite, la identitatea locului.
Descoperă Articol Istorii Vii
Punctul de plecare este o observație importantă: migrația nu este nicidecum un fenomen exclusiv contemporan. Bucureștiul a fost, de-a lungul timpului, nu doar un oraș din care s-a plecat, ci și unul în care numeroase comunități au venit pentru a rămâne. Astăzi, noile comunități migrante repetă, în alte condiții, procese de adaptare și sedimentare trăite cândva de comunități care ni se par deja inseparabile de istoria orașului.
Iulia construiește materialul sub forma unui traseu urban imaginar, care leagă poveștile a zece comunități. Harta începe cu experiențele mai recente ale comunității chineze și srilankeze și trece apoi prin repere ale comunităților aromână, turcă, maghiară, evreiască, armeană, germană, romă și greacă.
La un capăt al acestei istorii se află oameni precum Cao Ruihong, venită în România pentru doi ani și rămasă aici un deceniu, pentru care Sectorul 2 a devenit martorul propriei maturizări, al carierei și al copilăriei fiului său. Tot în comunitatea chineză, povestea Juliei vorbește despre o identitate construită între două culturi și despre dificultatea, dar și libertatea, de a nu aparține niciodată exclusiv uneia singure.
Pentru Deshan, venit din Sri Lanka, Sectorul 2 se traduce prin lucruri aparent mărunte: autobuzul 311, Piața Iancului, casa împărțită cu alți srilankezi, vecinii români și cafeneaua cu pisici de vizavi. Povestea lui arată cât de mult poate depinde sentimentul de apartenență de forma unui cartier și de micile interacțiuni cotidiene.
Mai departe, traseul recompune istorii mai vechi. Povestea Auricăi Piha vorbește despre solidaritatea comunității aromâne și deportările în Bărăgan, iar cea a lui Özlem İçlek urmărește migrația turcă de după Revoluție și rolul Oborului ca prim loc în care noii veniți caută gusturile de acasă.
Prin Monica Pădureț, articolul ajunge la identitatea trăită între limbile română și maghiară și la șocul conflictelor interetnice din 1990. Prin Saim Gilbert, reapare o lume evreiască mult mai numeroasă decât cea de astăzi, construită în jurul unor instituții, personaje și legături comunitare care s-au subțiat odată cu trecerea timpului.
Varujan Vosganian explică de ce Cartierul Armenesc s-a format tocmai aici, la vechea margine a Bucureștiului, iar Carmen Cobliș aduce în poveste comunitatea germană și memoria Casei de Cultură Friedrich Schiller. La Iancului, istoria familiei lui Mădălin Voicu Jr. reface imaginea unui cartier de romi și lăutari, cu 10–20 de curți din care se auzeau instrumente, înainte ca vechiul țesut urban să fie înlocuit de blocurile perioadei comuniste.
Traseul se încheie cu comunitatea greacă, prin două generații: Ana Nicola, pentru care păstrarea limbii și identității a fost marcată de restricțiile unei epoci, și Ilinca Bodeanu, care trăiește aceeași apartenență într-o libertate mult mai mare și ajunge la o concluzie simplă: oamenii pot fi uniți nu doar de origine, ci și de pasiuni și interese comune.
Felul în care Iulia Hau construiește această radiografie vine firesc din parcursul ei jurnalistic. În ultimii șase ani, a documentat migrația și comunitățile printr-o practică apropiată de jurnalismul imersiv și comunitar: de la dansatori venezueleni de breakdance migrați în Columbia, alături de care a locuit mai multe săptămâni, până la comunități de romi, migranți africani și indieni din Marea Britanie, latino-americani din România și noul val de muncitori asiatici. Pentru ea, documentarea începe din proximitate și din timpul petrecut alături de oameni.
În „Istorii Vii din București”, rezultatul este mai mult decât o succesiune de istorii etnice. Este o imagine a Sectorului 2 ca spațiu în care migrațiile vechi și noi se suprapun, iar diversitatea se construiește din vieți obișnuite, relații, limbi vorbite, locuri și memoria celor care le-au locuit.
