În 2025, proiectul STEM. Dans și Neuroștiință a demonstrat că o inițiativă pornită în România poate deveni parte a unui dialog interdisciplinar global. Rezultatele preliminare ale cercetării noastre – privind conectivitatea creier–creier, modul în care dansul influențează activitatea neuronală și felul în care emoția poate deveni măsurabilă – au fost prezentate în contexte academice majore, în fața unor comunități formate din ingineri, medici, artiști, psihologi, neurologi și specialiști în inteligență artificială.
Prezența proiectului în aceste forumuri arată nu doar valoarea cercetării, ci și faptul că România poate inova la intersecția dintre artă, știință și tehnologie.
STEM. Dans și Neuroștiință la EHB Conference 2025 – o validare majoră în bioinginerie și e-health
Proiectul a fost reprezentat la EHB Conference 2025 – International Conference on e-Health and Bioengineering, una dintre cele mai prestigioase conferințe europene din domeniul bioingineriei și tehnologiilor medicale. Evenimentul a avut loc la Iași în perioada 13–14 noiembrie 2025, hibrid, sub motto-ul „Innovation for a better healthcare”.
Doctorandul Alexandru Buzamat a prezentat cele mai recente rezultate obținute de echipa noastră. În fața unei audiențe care reunește anual profesioniști din întreaga lume, prezentarea a evidențiat contribuțiile proiectului în investigarea conectivității neuronale la dansatori și public, folosind sisteme EEG portabile (g.Nautilus, Unicorn Hybrid Black).
EHB este organizată de UMF „Grigore T. Popa” Iași – Facultatea de Bioinginerie Medicală, cu parteneri internaționali de prestigiu – International Society for Digital Health and Education, Romanian Society of Medical Bioengineering, și Institutul de Informatică Teoretică al Academiei Române.
Faptul că STEM a fost inclus în această conferință arată deschiderea bioingineriei către colaborări cu artele performative și confirmă relevanța practică a cercetării noastre.
La Chișinău, la SIELMEN 2025 – o premieră românească în fața comunității IEEE
Pe 16–17 octombrie 2025, proiectul a fost prezentat în premieră la International Conference on Electromechanical and Energy Systems – SIELMEN 2025, sub egida IEEE.
Într-un cadru dedicat ingineriei aplicate și sistemelor inteligente, tema dansului ca instrument neuroștiințific a atras atenția publicului de specialitate. Echipa a demonstrat modul în care tehnicile de interfațare creier–calculator pot fi aplicate și în domeniul artelor performative, evidențiind sincronizarea neuronală dintre scenă și public.
Este pentru prima dată când o cercetare românească din zona artelor performative este prezentată în acest forum internațional de inginerie – un pas important către recunoașterea interdisciplinarității la nivel global.
La UNATC București – AI in Art Practices and Research Conference II
Între 23–26 octombrie 2025, proiectul a fost prezent la conferința internațională AI in Art Practices and Research Conference II, organizată de UNATC „I.L. Caragiale”.
Lect. univ. dr. Sandra Mavhima a prezentat rezultatele preliminare privind monitorizarea undelor cerebrale la dansatori și public în timpul spectacolului, precum și implicațiile utilizării inteligenței artificiale în analiza datelor neurofiziologice.
Evenimentul a reunit artiști, cercetători și experți internaționali în AI, oferind proiectului STEM un cadru ideal pentru a arăta cum tehnologiile emergente pot redefini arta performativă și modul în care înțelegem emoția.
Neuroplasticitatea în era digitală – conferință ICMA & UNAGE Iași
Pe 7 noiembrie 2025, în cadrul conferinței Neuroplasticitatea în Era Digitală – Impactul Inteligenței Artificiale asupra Creativității, organizată de Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă (ICMA), lect. univ. dr. Sandra Mavhima a prezentat rezultatele proiectului în fața unei audiențe formate din neurologi, artiști, ingineri și cercetători.
Conferința, organizată în parteneriat cu UMF Iași, TUIASI și Asociația Secția de Coregrafie, a evidențiat modul în care dansul poate deveni un instrument de autocunoaștere neuronală – o zonă de interes tot mai mare în neurologia contemporană.
Dialog despre patrimoniu și interdisciplinaritate la UBB Cluj
Proiectul a fost inclus și în cadrul conferinței „Patrimoniul universitar (muzee, arhive, colecții de artă): statut, potențial, mize pentru viitor”, organizată de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Dna. Mirela Ștefănescu, purtător de cuvânt UNAGE și cercetător STEM, a vorbit despre modul în care patrimoniul universitar poate fi valorificat prin instrumente interdisciplinare – iar includerea proiectului nostru în acest dialog confirmă că dansul și neuroștiința devin parte a unei mișcări academice mai ample.
Ce înseamnă toate acestea pentru proiect?
Toate aceste prezentări demonstrează că:
-
proiectul STEM. Dans și Neuroștiință este deja validat în comunități științifice internaționale;
-
interdisciplinaritatea devine o direcție solidă și respectată în cercetare;
-
România poate contribui la neuroștiința dansului cu metodologii originale și rezultate relevante;
-
colaborarea dintre artă, medicină, inginerie și tehnologie nu este doar posibilă, ci necesară pentru viitorul înțelegerii corpului uman.
Proiectul STEM. Dans și Neuroștiință este co-finanțat de Ministerul Culturii și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, cu sprijnul organizației Asociația Secția de Coregrafie, printr-un grant al Institutului de Cercetare Multidisciplinară în Artă. Parteneri de cercetare: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, UMF Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași.
