Choreography Department

contact
Asociația Secția de Coregrafie

Răspundem de obicei în 24-48 de ore. Între timp, ne poți urmări pe social media ca să fii mereu la curent cu evenimentele și proiectele noastre.

Istorii Vii din Sectorul 2, un proiect de documentare artistică a memoriei afective prin dans contemporan și docuficțiune

Bucureștiul trăiește într-o perpetuă schimbare. De-a lungul istoriei sale, orașul a cunoscut epoci de înflorire și perioade de declin, a traversat traume colective. Astăzi, capitala poartă urmele acestor transformări contradictorii: clădiri vechi dispar sau se degradează, cartierele își schimbă înfățișarea, iar amintirile comunității par uneori risipite. Se vorbește adesea despre o criză a memoriei urbane, un oraș care înaintează rapid, dar care uită fragmente din sine, lăsând în urmă spații goale, atât fizice, cât și sufletești. Și totuși, memoria nu piere cu adevărat. Ea supraviețuiește în oameni, în poveștile lor, în gesturi, în amintirile transmise din generație în generație.

Din nevoia de a salva aceste fragmente fragile de identitate și de a le împărtăși mai departe, s-a născut „Istorii Vii din Sectorul 2”, un proiect cultural interdisciplinar coordonat de Asociația Secția de Coregrafie, cofinanțat de Primăria Sectorului 2 București și realizat în parteneriat cu instituții și organizații locale. Proiectul aduce în atenția publicului relația dintre corp, memorie și spațiul urban, propunând o formă de reconectare artistică și comunitară la istoria afectivă a unui cartier mereu în transformare.

„Istorii Vii din Sectorul 2” și-a propus o dublă misiune. Pe de o parte, să aducă din nou în atenția publicului spații urbane uitate sau slab valorizate cultural, precum Moara lui Assan, Calea Moșilor sau zona Vatra Luminoasă, locuri încărcate de istorie și semnificații. Pe de altă parte, să reconecteze publicul matur la dansul și la arta contemporane folosind un limbaj accesibil și participativ. Inițiativa a pornit de la ideea că sectorul este impregnat de amintiri, emoții și experiențe personale. Bucureștiul există și în hărțile mentale ale locuitorilor, în felul în care aceștia își amintesc piețele, străzile, fabricile, în felul în care percep schimbările de cartier și dispariția unor repere familiare. De aceea, proiectul a ales să valorifice mărturiile locuitorilor de peste 50 de ani din Sectorul 2, considerându-le o resursă culturală vie, cu rolul de a reconstrui o identitate colectivă adesea ignorată. Prin discuții și interviuri, vocile seniorilor au devenit punctul de plecare pentru o serie de creații artistice ce conectează trecutul și prezentul, memoria personală și expresia colectivă.

Rezultatele acestui proces sunt trei filme performative de tip docuficțiune. Filmele nu reproduc literal poveștile locuitorilor, ci le transpun într-un limbaj abstract, corporal și vizual. În paralel, proiectul a generat un jurnal de memorie urbană care adună observații, reflecții, note de teren și fragmente din poveștile celor intervievați. Acest jurnal completează dimensiunea vizuală a filmelor și oferă o perspectivă scrisă asupra felului în care memoria modelează spațiul urban, devenind o arhivă afectivă accesibilă comunității.

De la bun început, proiectul a mizat pe parteneriate locale puternice. Biblioteca Metropolitană București – Filiala Lucian Blaga, Școala Gimnazială „Sfântul Silvestru”, Make a Point, Între Vecini, Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei și Moșteniri Coregrafice s-au alăturat demersului, aducând împreună resurse, expertiză și deschidere către comunitate. Prin colaborarea cu aceste instituții și organizații, proiectul a reușit să ajungă la un public divers și să ofere o vizibilitate mai mare patrimoniului imaterial al sectorului.

Un aspect definitoriu al proiectului a fost procesul etic de selecție și documentare. Echipa și-a propus să reflecte diversitatea Sectorului 2, de la cartiere liniștite de case până la blocurile aglomerate sau zonele cu trecut industrial. Fiecărui povestitor i s-a oferit spațiu și timp pentru a-și împărtăși experiențele, iar consimțământul informat și atenția la confortul emoțional al participanților au fost principii fundamentale. Astfel, vocile aduse în față nu sunt doar mărturii, ci și forme de recunoaștere a demnității unei generații care a trăit transformările radicale ale Bucureștiului.

Echipa artistică a pornit de la această ideea că fiecare oraș are o existență dublă, una concretă și una interioară, alcătuită din percepțiile, emoțiile și amintirile locuitorilor. În acest sens, „Istorii Vii din Sectorul 2” a explorat Bucureștiul ca spațiu trăit și simțit, cartografiind prin dans și imagine harta invizibilă a memoriei colective.

„Orașul nu există doar prin clădirile și străzile sale, ci și prin corpurile oamenilor care l-au traversat. Prin dans, amintirile capătă formă vie”, a declarat Sandra Mavhima, coregraf și inițiator al proiectului. „Istorii Vii din Sectorul 2 ne arată că orașul poate fi regăsit și reîntregit prin propriile sale povești. În actul de a ne aminti împreună stă puterea de a ne reapropia de locul în care trăim”, au adăugat membrii echipei.

Producător: Asociația Secția de Coregrafie

Cofinanțator: Primăria Sector 2 București

Parteneri: Biblioteca Metropolitana București – Filiala Lucian Blaga, Școala Gimnazială „Sfântul Silvestru”, Make a Point, IntreVecini, Grupul de Initiativa Civica Lacul Tei, Mosteniri Coregrafice.

#2

#3

Explorați -> Jurnalul de Memorie Urbană.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *