Choreography Department

contact
Asociația Secția de Coregrafie

Răspundem de obicei în 24-48 de ore. Între timp, ne poți urmări pe social media ca să fii mereu la curent cu evenimentele și proiectele noastre.

ASC, curator internațional invitat la dFERIA 2025, San Sebastián

În perioada 16–20 martie 2025, Asociația Secția de Coregrafie (ASC) a fost invitată să participe în calitate de curator internațional și facilitator de dialog profesional la cea de-a 31-a ediție a festivalului dFERIA, desfășurat la San Sebastián, Spania – unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artelor spectacolului din spațiul iberic.

Participarea ASC s-a realizat în contextul unei deschideri strategice către noi rețele culturale europene, având ca obiectiv extinderea colaborărilor artistice internaționale, cu accent pe dansul contemporan și dialogul trans-sectorial.

În calitate de invitat oficial, a avut ocazia de a contribui la contextualizarea unor noi direcții artistice, precum și de a reprezenta scena independentă românească în cadrul sesiunilor de networking și consultări profesionale organizate de dFERIA.

Pe parcursul celor 5 zile, echipa asociației a participat la:

– Prezentări și spectacole internaționale (cu accent pe țările vorbitoare de limbă germană – Germania, Austria, Elveția),

– Evenimente de conectare profesională (întâlniri B2B, mese rotunde tematice),

– Ateliere informale de networking cu artiști și operatori culturali din Spania, Țara Bascilor și alte țări europene,

– Vizionarea unor producții noi din zona dansului contemporan, teatrului, circului și marionete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *