Un oraș nu este construit doar din clădiri, străzi și infrastructură, ci și din viețile oamenilor care îl locuiesc. Din comunitățile care s-au stabilit aici în perioade istorice diferite, din obiceiurile pe care le-au adus cu ele, din locurile în care s-au întâlnit și din relațiile care au dat identitate cartierelor. Sectorul 2 al Bucureștiului păstrează numeroase astfel de istorii, unele încă vizibile în peisajul urban, altele rămase doar în amintirile familiilor.
Interviurile realizate în cadrul proiectului „Istorii Vii din București” recompun o parte din această geografie multiculturală, arătând cum comunitățile armenească, romă, aromână, evreiască, germană și grecească au trăit și au participat la transformările orașului.
Pentru scriitorul Varujan Vosganian, reprezentant al celei de-a doua generații de armeni ajunși în România după genocidul din 1915, istoria comunității începe cu însăși dezvoltarea Bucureștiului. Născut la Craiova și stabilit în cartierul armenesc în timpul studenției, Vosganian explică de ce această comunitate s-a concentrat într-un teritoriu care astăzi îi poartă numele. În secolul al XVI-lea, când primele grupuri de armeni au venit aici, zona se afla la marginea orașului dezvoltat în jurul Dâmboviței. Căutarea unui loc potrivit pentru construirea bisericii i-a adus în actualul cartier Armenească, transformat între timp într-o zonă centrală a Capitalei.
Dincolo de această geografie, comunitatea și-a construit propriile reguli de solidaritate. Vosganian povestește că disputele interne trebuie rezolvate în interior, în timp ce unitatea în relațiile cu exteriorul rămâne fundamentală. „În Europa, nu există nicăieri un centru armenesc cum este acesta”, spune el.
O altă lume urbană este recuperată din poveștile familiei pianistului Mădălin Voicu Jr., care și-a petrecut întreaga viață în Sectorul 2. Zona Iancului era odinioară, potrivit acestor relatări, un „capăt de linie”, cu 10–20 de curți legate între ele, locuite de familii de romi, multe cu tradiție muzicală.
„Erau case din chirpici. Auzeai din fiecare curte cântându-se la diverse instrumente.” Muzica făcea parte din viața cotidiană, iar cartierul avea o identitate sonoră aparte. Demolările și construirea blocurilor în perioada comunistă au schimbat radical locurile. Astăzi, Mădălin Voicu privește cu îngrijorare dispariția clădirilor vechi și consideră că patrimoniul arhitectural valoros trebuie consolidat și păstrat.
În povestea Auricăi Piha, istoria comunității aromâne se întâlnește cu marile dislocări de populație ale secolului trecut. O ramură a familiei sale a fost adusă de statul român din zona actualei Bulgarii în Dobrogea, în urmă cu aproximativ un secol, în timp ce o altă ramură a trecut, câteva decenii mai târziu, prin deportarea din Banat în Bărăgan. Familia a ajuns ulterior în zona actualului oraș Pantelimon și apoi în Sectorul 2.
Aurica Piha își amintește mai ales nunțile de la Biserica Sfântul Dumitru din Colentina, unde participarea nu presupunea să îi cunoști pe miri. Era suficient să fii aromân pentru a fi binevenit. Astăzi, obiceiurile s-au schimbat, iar printre locurile de întâlnire ale comunității se numără restaurantul Intermacedonia de pe Șoseaua Mihai Bravu.
Pentru Saim Gilbert, legat toată viața de Sectorul 2 și de Templul Coral, aflat în apropiere, Bucureștiul copilăriei pare să aparțină „unei alte galaxii”. El evocă vechile mahalale și cartiere muncitorești, transformate treptat în zone căutate, cu alte categorii de locuitori și alte ritmuri sociale. Mărturia sa aduce în prezent istorii ale comunității evreiești, personaje și episoade din perioada comunistă, dar și dimensiunea pierderilor suferite de această comunitate de-a lungul timpului.
Carmen Cobliș, directoarea Forumului Democrat al Germanilor din București, privește transformarea urbană dintr-o perspectivă diferită. Comunitatea germană din afara arcului carpatic nu a avut aceeași concentrare teritorială precum sașii sau șvabii, formându-se prin migrații succesive, din medii sociale diverse. Colegiul German Goethe și Biserica Luterană se numără printre reperele prezenței sale culturale în București. Carmen își amintește extinderea metroului și schimbările Șoselei Iancului, considerând construirea și demolarea parte din evoluția orașului.
Pentru Ilinca Bodeanu, descendentă a grecilor stabiliți în România în urma Războiului Civil din Grecia, istoria familiei cuprinde și întâmplări neașteptate: bunicul și vărul său, aflați în Polonia și purtând același nume, Mitis Thomas, au fost trimiși amândoi la București dintr-o confuzie administrativă. De la bunicul pictor, Ilinca a moștenit înclinația spre artă. Astăzi, traseul ei afectiv prin Sectorul 2 trece pe lângă Parcul Circului, prin Piața Obor, pe la o patiserie cu pateuri cu ciuperci și la restaurantul Suento.
Privite împreună, aceste experiențe dezvăluie un Sector 2 construit din istorii suprapuse, în care comunitățile au contribuit, fiecare în felul său, la viața culturală și socială a orașului. Diversitatea nu este doar o caracteristică demografică, ci o parte concretă a identității urbane, prezentă în arhitectură, în locurile de întâlnire, în tradiții și în felul în care oamenii își amintesc cartierele.
Interviurile sunt realizate de Iulia Hau.


