Movement and Color
Mișcare și Culoare este un program de educație prin cultură, conceput de Asociația Secția de Coregrafie în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană.
Propunem un nou tip de educație culturală, care integrează dimensiunea cognitivă cu cea emoțională, kinestezică și de conștientizare a propriului corp ca instrument și ca subiect al exprimării prin artă
ENG
Movement and Colour is a cultural education project that integrates cognitive, emotional, kinetic types of intelligence with body awareness to teach expression through art.
The project originated from the idea that all arts are interconnected. Science and technology merge with art, becoming prerequisites in all children’s education and integration in the world. Throughout 12 laboratories of visual art and movement held by specialists, children from various backgrounds learned about kinetic art, abstract expressionism, action painting, as well as contemporary artists who integrate the body in their work. While embracing new art techniques, children not only played more but became more aware, discovered ways to express themselves and worked together to build a real exhibition from A to Z.
In addition to these, the program included guided museum tours, art exhibitions, trips to the cinema, theatre and dance centers, followed by talks between children and artists.
Main partners: MNAC Bucharest — National Museum of Contemporary Art of Romania,
Partners: Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Istorie, Liceul Teoretic ”Dimitrie Bolintineanu”, Școala Gimnazială ”Sfântul Silvestru” Școala Germană ”Zeppelin Schule”, Centru de plasament ”The Door”, Asociația Istoria Artei, Asociația Metru Cub – Resurse pentru cultură,
Financed by: AFCN — National Administration of the Cultural Fund of Romania, ARCUB – Bucharest Municipality Cultural Centre,
Media partners: Roata Mare, Brrlog, România Pozitivă.
Read Movement and Color brouchure (click on link)
RO
Mișcare și Culoare este un program de educație prin cultură, conceput de Asociația Secția de Coregrafie în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană.
Propunem un nou tip de educație culturală, care integrează dimensiunea cognitivă cu cea emoțională, kinestezică și de conștientizare a propriului corp ca instrument și ca subiect al exprimării prin artă.
Având un format modular de întâlniri, laboratoare, tururi ghidate, expoziții și vizionări de spectacole pentru copii ce provin din medii defavorizate (centre de plasament din Ilfov și familii disfuncționale și cu venituri minime din Bucureşti), dar și pentru copii din familii de artişti şi intelectuali, care au în mod normal acces la cultură, proiectul “Mișcare și culoare” a vizeat în mod practic patru direcții principale:
1. Stimularea nevoii copiilor pentru mișcare și inventivitate prin intermediul tehnicilor de creație artistică caracteristice artei contemporane;
2. Familiarizarea copiilor cu mediul artei contemporane;
3. Promovarea diversității și a toleranței prin interrelaționarea colaborativă a copiilor din diferite categorii sociale;
4. Crearea și diseminarea unui model nou de bune practici în educația culturală.
Mișcare și Culoare urmărește să satisfacă, înainte de toate, o nevoie primordială:
Nevoia primară a copiilor pentru mișcare și exprimare liberă, creativă, ținând cont că trăim într-o societate profund sedentară, guvernată de hegemonia tehnologiei și a divertismentului.
Mișcare și Culoare porneşte de la ideea că toate artele se întrepătrund, că domeniile științifice și tehnologia se interconectează cu arta, precum lumea pentru care îi pregătim pe acești copii să devină adulți fericiți și bine integrați în acest puzzle – lumea contemporană. Ne-am propus în consecinţă o abordare a educației prin artă într-un mod ce cuprinde mai multe domenii de referință, cu pornire de la specificul și nevoile proprii vârstei, dar satisfăcând înainte de toate nevoia copiilor pentru joc – înțeles ca element cheie în dezvoltarea societății și acumularea de cunoștințe.
Pe parcursul întregului program copiii au luat contact prin fotografii și filme documentare cu forme ale artei cinetice, ale gestualismului abstract, action painting, precum și cu artiști contemporani ce integrează propriul corp și mișcarea în operele lor.
Fiecare zi de laborator a adus o nouă tehnică, o nouă provocare, scopul final fiind o mai mare conștientizare pentru copii a posibilităților de mișcare a propriului corp, sporirea încrederii în sine, deblocarea potențialului de exprimare plastică, eliberarea de prejudecățile adulte privind desenul și pictura.
Copiii, sub îndrumarea Irinei Cangeopol (artist vizual, profesor și specialist în educație culturală acreditat de către Ministerul Culturii) și Sandra Mavhima (coregraf, profesor și absolventă a Universității de Arte – Istoria și Teoria Artei) au experimentat desenul ca urmă lăsată de corpul lor în mișcare, înțelegând aspecte ale cinetismului corpului uman și exprimându-se liber, în diferite tehnici, pe suprafețe mari. Au învăţat să facă figurine origami, ca punct de pornire pentru realizarea unor insalaţii sculpturale cinetice. Au pictat pe suprafeţe mari peisaje cosmice sau picturi gestualiste în comun, acompaniaţi de muzicieni adevăraţi. Au recompus o pictură celebră „jucând-o” cu propriile corpuri. Au conceput împreună şi au ajutat la realizarea expoziţiei de la finalul atelierelor.
Întâlnirile au fost acompaniate de specialiști din domenii variate, cu experiență în educația non-formală – psihologi, istorici, coregrafi, actori, artiști vizuali contemporani, istorici de artă, muzicieni şi curatori.
Concret, programul a constat în două direcții:
Cele 12 laboratoare la muzeu, astfel concepute încât să creeze un cerc complet, care începe cu un tur ghidat prin expozițiile curente de la toate etajele MNAC și se finalizează cu conceperea propriei expoziții de artă contemporană la finalul atelierelor, chiar în spațiul în care au avut loc întâlnirile de lucru.
Fiecare atelier a durat aproximativ trei ore, fiind structurat în două/trei părți:
1. a) introducere teoretică în tematica atelierului cu ilustrare foto/video, urmată de discuții între specialiștii invitați și copii;
2. b) pauză pentru gustare în comun, importantă și aceea în atingerea obiectivelor noastre educative, copiii având ocazia să se cunoască mai bine între ei, să se joace, să ia parte împreună la un gest/ritual social, cel de a lua masa împreună;
3. c) partea practică – de exprimare grafică, picturală sau coregrafică, fiecare nouă zi de atelier venind cu o nouă provocare tehnică.
La finalul atelierelor ne așezam confortabil pe fotoliile de puf și exersam din nou dialogul, de data aceasta într-un cadru aproape academic, cu o regie în care fiecare echipă ieșea pe rând în față prezentându-și lucrarea și răspunzând la întrebări din partea copiilor.
L1 Laboratoarele au debutat cu întrebarea ce este arta? și cum se mainfestă ea, de la începuturi până în prezent. Apoi am discutat cu copiii despre modul de expresie preferat de fiecare și am ilustrat împreună o schemă de clasificare a artelor ce pășește dincolo de domeniul artei vizuale.
L2 A urmat explorarea propriilor emoții, cele care ne colorează atât de divers percepția asupra lumii. Alexandra Cucu le-a dus copiilor nişte fotografii ce exprimau sau sugerau diferite emoţii şi au urmat nişte jocuri în care copiii schimbau rolurile, sau chiar interacţionau la nivel fizic prin atingere, când Alexandra i-a invitat la jocul De-a’ncâlcita sau maţe încurcate. Copiii și-au alcătuit fiecare propria hartă corporală a emoțiilor, primind ajutor de la coechipierii care le-au conturat mai întâi trupul întins pe o fâșie de hârtie de mulți metri. A fost un moment distractiv acesta cu conturul, cu copii întinși pe jos ca la reconstituire…
L3 Am continuat cu o introducere spre culoare şi i-am învățat pe copii cea mai simplă schemă logică despre culori, cercul cromatic la lui Johannes Itten, cu o demonstraţie de geometrie a cercului, divizându-l treptat în 12 felii pentru 12 culori primare, binare şi terţiare.
L4 A urmat coregrafia în cărbune şi pastel, desen gestualist pe o coală comună de 10 metri. Aici actriţa Irina Bucescu i-a trecut pe copii printr-o largă paletă de stări emoţionale şi apoi a schimbat vibraţia sălii prin mişcarea brauniană a copiilor, ce s-au plimbat minute bune într-o mişcare halucinantă, pregătindu-se pentru asaltul final, cel cu cărbuni în ambele mâini, asupra colii uriaşe
L5 Apoi ne-am aşternut la pictat peisaje cosmice inspirate din imaginile surprinse de telescop. Ne-a arătat invitata noastră, artista Cuzina, nişte trucuri de a aşterne culoarea cât mai spontan.
L6 Am urmat linia umanistă şi am le-am prezentat copiilor portretul în pictura modernă, atingând astfel puncte sensibile pentru copii, cum ar fi să îl priveşti pe celălalt faţă în faţă, ochi în ochi, cuprinzându-i întreaga fizionomie cu privirea, pentru a o transcrie într-un portret colorat în pastel uleios. Pentru mulţi copii a fost prima dată când făceau portretul cuiva. Au lucrat absorbiţi de observaţiile lor şi s-au distrat copios când şi-au văzut portretele de la capătul celălalt.
L7 La următorul atelier au venit muzicienii africani Mark Oostendorp şi Lolo Noukpetor, care s-au jucat cu copiii într-un mod neaşteptat de creativ şi bine primit de copii. Mai întâi Mark le-a prezenat felurite instrumente muzicale de percuţie din Africa şi din toată lumea şi le-a dat felurite sarcini neaşteptate, cum ar fi să se întindă pe spate şi să închidă ochii, în timp ce el crea un sunet nemaiauzit, asemănător cu un fâşâit zornăitor, cu un instrument nemaiîntâlnit. După o scurtă pază de pregătire a sălii de lucru s-au aşternut collie şi a început action painting pe muzică africană, un dialog muzical-pictural plin de veselie şi culoare venită din toate părţile. S-a lucrat în echipe de câte 4-5 copii în jurul unui duplex de 100/70.
L8 A urmat un alt invitat, de data aceasta de la Muzeul Naţional de Istorie a României, istorictul Maria Gabriela Necula, care le-a făcut copiilor o prezentare interactivă despre contextul Marii Uniri de la 1918 şi Primul Război Mondial, după care copiii au primit fotografii din acea vreme, s-au apucat de decupaj, colaj şi intervenţie grafică şi picturală pe cartoane de un metru, la fel lucrând în echipe, realizând trucaje fotografice haioase şi potrivind anapoda titlurile din ziarele vremii, de le-a ieşit un titlu de colaj Trăiască UNIVERSUL Trăiască, potrivit mai degrabă cu o temă anterioară.
L9 A urmat cel mai greoi şi static atelier, cel de origami. Vremea nu ne ajuta deloc. Plouase chiar în acea dimineaţă de sfârşit de august şi era răcoare cu chef de somn, aşa că ne-am zgribulit cu toţii pe fotoliile acelea din puf şi am început să pliem pătrate de hârtie colorată după o geometrie a simetriei, repetitive, reuşind în final să avem primele noastre lebede şi cocori origami. Apoi am pliat în faţa lor cu cocor uriaş, în tehnica tradiţională, cel din povestea japoneză care spune că celui care reuşeşete să confecţioneze 1000 de cocori (păsări sfinte ce trăiesc 100 de ani) i se va îndeplini o dorinţă. Le-am povestit şi despre micuţa japoneză Sadako Sasaki care s-a îmolnăvit în urma exploziei de la Hiroshima în timpul celui de al doilea război mondial.
L10 La următoarea întâlnire am vizionat cu copiii imagini cu instalaţii din arta contemporană, apoi filmuleţe cu Circul lui Alexander Calder, bestiile ce se plimbă pe plaje pustii ale lui Theo Jansen… apoi am asamblat instalaţii cinetice din beţişoare colorate lipite sau legate ingenios între ele, sub îndrumarea sculptorului Ionel Iştoc. Ne-am atârnat cocorii şi lebedele cu fir de gută de acele construcţii din beţe şi iată-i pe copii într-o nouă postură de creatori.
L11 Sandra, împreuna cu coregraful Florin Munteanu i-a ghidat pe copii spre înţelegerea şi reproducerea prin postură şi mişcare a unor scene pe care le-am privi împreună la videoproiector, din pictura Jocuri de copii a lui Pieter Breugel.
L12 La ultima întâlnire, curatorul Raluca Bem Neamu le-a povestit copiilor despre conceperea unei expoziţii şi care e rolul curatorului, le-a spus că orice expoziţie are un fir roşu, o poveste care oferă un sens expunerii; timp în care tot ce lucrasem cu copiii la atelierele precedente se afla aşternut pe jos, umplând sala spaţioasă a cafenelei. Copiii au venit cu idei despre cum să panotăm expoziţia, idei pe care le-am preluat şi deşi nu ei au fost tehnicienii care au urcat totul pe simeze, o parte din propunerile lor se regăsesc în expunerea finală.
La finalul laboratoarelor coordonatorul împreună cu curatorul şi echipa tehnică a pregătit vernisajul expoziției.
Vernisajul expoziţiei a avut loc la MNAC în data de 07.09.2017, începând cu ora 17:00. Evenimentul s-a încheiat la ora 21:00 şi a avut un public de aproximativ 100 de personae.
Ieşiri cu copiii la vernisaje, lansări de carte, piese de teatru educativ. În general ne-am dorit ca aceşti copii, pe lângă rolul lor activ în cadrul atelierelor de creaţie, să se deprindă şi cu postura de spectator al unor evenimente cultural-artistice sau pur şi simplu cu vizitarea muzeelor de artă în timpul liber.
Calendarul ieşirilor:
23 august 2017 – vernisaj Atelier de front. Artiști români în Marele Război deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României
31 august 2017 – vernisaj Bucureştii sub ocupaţie (1916-1918) de la Muzeul Municipiului București – Palatul Suţu (copiii au avut ocazia vadă în direct o paradă a uniformelor și armelor din armata română și cea germană la 1916)
4 octombrie 2017 – piesa de teatru interactiv Amintiri din epoca de școală la centrul educațional Replika, unde am constatat că micii noştri spectatori au constituit cea mai vocală parte a publicului, oferind replici spontane şi pline de umor
21 octombrie 2017 – lansarea cărții-obiect Memoriile unei case la Muzeul Storck (artefact realizat în totalitate de copii de gimnaziu, lucrat pe hârtie manuală prin caligrafiere cu tuș și ilustrat în acuarelă, în cadrul programului educativ cu același nume, menit să aducă în atenția publicului prețioasa colecție de artă Storck din casa de pe str. Vasile Alecsandri la nr. 16), prilej cu care am făcut o plimbare lăsând în urmă Piața Romană, Piața Amzei, cu oprire pe treptele ateneului, spre casa pictorului Theodor Aman. Copiilor le-a plăcut mai mult aici, unde au făcut cunoștință cu holograma pictorului în oglinda din holul de la intrare și sub ghidajul excelent al doamnei Greta Șuteu, care ne-a spus cea mai frumoasă poveste despre un pictor pe care am auzit-o vreodată. Copiii s-au lăsat absorbiți de poveste și de energia casei și au pus o sumedenie de întrebări.
31 octombrie 2017 – piesa de teatru Carina pe drumul spre casă la Teatrul Odeon (despre o fetiță care se rătăcește la mall și trăiește aventura întoarcerii acasă, ghidată de către o pisică neagră, Margo, care o învață să citească semnele pentru a nu se rătăci).
Finisajul expoziţiei şi a programului educativ Mişcare şi Culoare a avut loc în data de 11.11.2017 fiind prilej pentru lansarea celor două materiale:
te invităm să Citești catalogul tipărit Mişcare şi Culoare!
Pogramul s-a încheiat cu vizite în instituțiile de educație cu copii din medii defavorizate partenere în program, Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu, Centrul de Plasament al Fundaţiei the Door şi Şcoala Gimnazială Sf. Silvestru pentru a înmâna copiilor pachetele de lucru cu materiale de pictură și alte tehnici grafice exersate în cadrul laboratoarelor (12-14 noiembrie).
Movement and Color
Projects
Roma Agency is a creative event and activations agency based in the centre of Moscow. Learn more about who we are, what we have done for our clients, and how we hopefully can help you.