Choreography Department

contact
Asociația Secția de Coregrafie

Răspundem de obicei în 24-48 de ore. Între timp, ne poți urmări pe social media ca să fii mereu la curent cu evenimentele și proiectele noastre.

De la laboratorul neuroștiințific la spațiul imersiv

Cercetarea începută în jurul relației dintre dans, corp și neuroștiință continuă într-o nouă etapă prin proiectul Dans.ID – Instalație Digitală Performativă.

Experimentele și întrebările dezvoltate în cadrul cercetării STEM.Dans și Neuroștiință ne-au condus către ideea construirii unei instalații în care mișcarea corpului poate fi captată, analizată și transformată în date, imagine și sunet. Dans.ID pornește astfel de la corpul aflat în mișcare și investighează felul în care tehnologia poate genera noi forme de reprezentare și de experiență artistică.

În această perioadă am început prima etapă de cercetare și dezvoltare a sistemului, care presupune formarea echipei pentru lucrul cu noile tehnologii, primele sesiuni de testare și dezvoltarea metodologiei de captare a datelor.

Primele teste sunt deja în desfășurare și urmăresc captarea și corelarea datelor biometrice cu mișcarea corpului. În etapa următoare, cercetarea va integra și date EEG, pentru a extinde setul de informații colectate și pentru a investiga felul în care acestea pot contribui la construcția experienței digitale.

În paralel, lucrăm la definirea parametrilor de mișcare, la testarea sistemelor de captare și la dezvoltarea unei baze de date coregrafice care va sta la baza instalației.

Suntem încă într-un proces de lucru, testare și învățare. Tocmai de aceea, în perioada următoare vom documenta și vom face vizibile etapele prin care Dans.ID se construiește: de la primele date și experimente, până la relația dintre corp, mișcare, tehnologie și identitate digitală.

Rămânem în continuare în acest laborator deschis, ghidați de curiozitate și de rigoarea specifică cercetării interdisciplinare. În actualizările următoare, vom împărtăși primele imagini de la teste și fragmente din arhiva de mișcare pe care o construim.

Realizator: Asociația Secția de Coregrafie | Cofinanțator: Ministerul Culturii | Finanțatori: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) Iași, Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă (ICMA) al UNAGE Iași | Parteneri media: Radio România Cultural, România Pozitivă, HoriaGhibutiu.ro, Cuvinte Aurite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *